Iulian Apostol a ajuns la un acord cu conducerea Stelei și contractul său cu gruparea din Ghencea a fost reziliat pe cale amiabilă. Mijlocașul nu a vrut să dea mai multe detalii, însă noul manager general al Stelei, Mihai Stoica, a făcut lumină.
MM Stoica a explicat că mijlocașul Iulian Apostol a decis să părăsească echipa Steaua din cauza suporterilor. „Am avut o discuție cu Apostol aseară (n.r. – duminică seară). Nu se va întoarce la Steaua, deși era posibilă și această variantă. A ales să ia această decizie pentru că a fost apostrofat de o mare parte a publicului. E singurul motiv pentru care nu a mai dorit să rămână la Steaua. E păcat, pentru că el era un jucător pe care ne puteam baza”, a declarat Mihai Stoica.
100 de mii de euro a încasat Iulian Apostol la semnarea contractului cu Steaua
0 niciun gol nu a reușit Apostol la Steaua în cele șapte apariții în tricoul roș-albastru în toate competițiile
„Trăiesc cu frustrarea că nu am câștigat niciun trofeu cu Steaua. Cu astfel de lucruri rămâne un fotbalist„, Iulian Apostol, mijlocaș Steaua
„Dacă mi-era frică de Gigi Becali, nu mai veneam. Criticile lui nu m-au afectat, iar forma de anul trecut nu mi-am pierdut-o”, Iulian Apostol, mijlocaș Steaua
„O să fac curățenie! Unul a plecat, o să mai plece încă trei-patru și vor mai veni trei-patru jucători”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER